Main » 2012 » June » 3 » The Dark Knight Rises (2012)
11:32 AM
The Dark Knight Rises (2012)
Finalul The Dark Knight, în care Batman se sacrifică pentru a-i salva reputația lui Harvey Dent, îl găsește pe comisarul Gordon explicându-i fiului său de ce eroul a ales să ia vina asupra lui cu o replică ce mi-a rămas în minte mult timp: Because he’s the hero Gotham deserves, but not the one it needs right now…and so we’ll hunt him, because he can take it. Because he’s not a hero. He’s a silent guardian, a watchful protector…a dark knight. Patru ani mai târziu m-am regăsit gândindu-mă, cu emoție, la cele spuse de personajul interpretat de Gary Oldman, înainte să merg la cinema să aflu cum a ales Christopher Nolansă încheie această genială trilogie. Începutul lent a fost doar liniștea dinaintea climax-ului la care se ajunge progresiv în final. Filmul este absolut demențial.

The Dark Knight Rises pornește dintr-un punct mort în care crima organizată a fost abolită, iar Gotham-ul pare să se descurce foarte bine fără eroul său din umbră. Au trecut 8 ani de la moartea lui Harvey Dent, însă comisarul Gordon nu se poate împăca cu gândul că adevăratul erou și salvator al Gotham-ului a ajuns pe nedrept un proscris. Liniștea nu va mai dura mult timp, pentru că Bane, un fost membru al Ligii Umbrelor, unde Bruce Wayne a învățat să lupte și să-și învingă frica, vine să zguduie Gotham-ul din temelii. Antrenați de Ra’s Al Ghul, Bane și Batman au aceeași pregătire, care i-a scăpat de orice temere, fapt care aduce un echilibru perfect între erou și nemesis.  Bane vine la pachet cu o mască mai specială, creată pentru a-i face suportabilă durerea mutilării pe care a suferit-o într-o închisoare învăluită de mirajul speranței, iar Batman primește o nouă jucărie – The Bat – un aparat de zbor ultra-performant. Deși derularea acțiunii e mai lentă, iar suspansul începe să ne macine încet din cea de-a doua jumătate a filmului, Nolan a dozat eficient filmul cu elemente de acțiune, momente dramatice, trăiri intense și personaje puternice.

Batman a devenit un simbol puternic pentru Gotham după ce a fost reinventat de Christopher Nolanîn Batman Begins. Total detașat de versiunea mai gotică și deloc realistă pe care a creat-o Tim Burtonîn filmele sale, Nolan a creat un personaj mai întunecat, un erou care folosește metode neconvenționale în stabilirea justiției, fără să pară ca ar fi ieșit dintr-un calculator. Batman-ul lui Nolan este un personaj cât se poate de ancorat în realitate. Tehnologia îi permite să zboare, să se deplaseze și să fie invincibil în fața inamicilor săi. În The Dark Knight Rises suntem martori la o a doua renaștere a alter-ego-ului lui Batman – Bruce Wayne (interpretat de Christian Bale). Șederea în umbră nu a făcut decât să-l transforme într-un om al grotei, care, fără misiunea de justițiar, s-a închis în sine.  Doar o amenințare serioasă putea să-l scoată din această stare latentă, iar apariția misterioasei Selina Kyle/ Catwoman (Anne Hathaway) l-a condus la descoperirea unui nemesis redutabil: Bane (Tom Hardy).

De la alegerea costumelor, până la decizia de a filma lupta decisivă dintre Bane și Batman în plină zi, regizorul a gândit atent alături de echipă fiecare detaliu în parte, a filmat 1 oră în IMAX (față de 28 de minute cât a filmat în The Dark Knight Rises) pentru ca filmul să exceleze din punct de vedere vizual, fapt ce compensează și justifică decizia lui Nolan de a nu lansa filmul în 3D. Durata lungă de desfășurare a acțiunii aduce iarna în Gotham City, element ce îmbogățește filmul din punct de vedere vizual.

Conștient că nu multe trilogii au reușit să aibă un final grandios, Nolan nu ar fi realizat un al treilea film dacă nu găsea o poveste și un nemesis care să egaleze, sau chiar să întreacă ce am văzut în primele două filme. Alături de fratele său, Jonathan Nolan și de David S. Goyer,  Chris a dezvoltat o poveste complexă, cu ardere lentă, care, deși la început pare că te copleșește cu personajele noi, evoluează frumos și îți declanșează trăiri mai multe și mai intense decât celelalte filme din serie. Coloana sonoră semnată de Hans Zimmer, cu care  Nolan a colaborat și la Batman Begins și The Dark Knight, îți dă fiori, susține acțiunea și subliniază perfect  momentele cheie ale filmului. Sunetul culminează cu momentul în care Bruce încearcă să evadeze din închisoarea falsei speranțe, când ceilalți prizonieri rostesc în cor cuvintele deshi basara – care în arabă se traduc – el se ridică ( He Rises). Pentru a obține sunetul mulțimii, Zimmer a cerut ajutor pe Twitter, fiindcă avea nevoie de sute de mii de voci care să scandeze la unison cele două cuvinte.

În construcția nemesisului Bane, Tom Hardy a intenționat să creeze un personaj mult mai amenințător decât versiunea care apare în filmul Batman & Robin din 1997. Pentru asta, actorul a creat o contradicție între fizicul și vocea pesonajului. Hardy a pus 14 kilograme de muschi pentru rol și a exersat un discurs calm, cu puternice accente de ironie astfel că Bane creează haos total în Gotham, cu calmul cu care ai sta la o ceașcă de cafea.  Resursele îl fac mai periculos decât Jokerul, fiindcă Bane are la dispoziție o armă nucleară, însă la capitolul interpretare, Heath Ledger rămâne cel mai intens villain din trilogie. A fost interesantă și de mare impact opțiunea de a-l aduce pe Batman față în față cu un personaj a cărui voce e la fel de distorsionată ca și a lui. Dacă Joker-ului îi curgea răutatea prin vene, Bane se impunea prin fizicul și costumul care l-au transformat într-o apariție monstruoasă. Vocea lui oferă speranță falsă, iar acțiunile lui dezlănțuie haosul. Polițiștii ajung din vânători vânați, iar singura lor salvare este revenirea cavalerului întunecat, pe care l-au alungat și condamnat atâția ani.

Fiind slăbit din cauza izolării, Batman are nevoie de tot ajutorul pe care-l poate primi. Comisarul Gordon îi rămâne fidel, iar două noi femei din viața lui vor juca un rol esențial în deznodământul filmului. Misterioasa Selina Kyle, o apariție foarte provocatoare interpretată de Anne Hathaway este aliata lui Bane, iar puternica femeie de afaceri – doamna Tate (Marion Cotillard), speră la o lume în care totul e ecologic. Acțiunile celor două nu sunt deloc previzibile, iar acest lucru nu contribuie decât la susținerea suspansului. Ce vă pot spune este că "pisicuța” ajunge să dea o tură cu Batpod-ul (motocicleta lui Batman).

Dramatismul filmului este redat de Alfred Pennyworth, majordomul și figura paternă a lui Bruce Wayne.  Personajul interpretat de octogenarul Michael Caine reușește să-i deschidă sufletul lui Wayne, așa cum poate nici răsposata Rachel nu a reușit, însă este îngrozit de ideea de a mai pune încă un membru al familiei pe care o cunoaște de o viață, în pământ.

De menționat este și apariția lui Cillian Murphy în rolul judecătorului desemnat de Bane, care le oferă inculpaților apărători ai Gotham-ului 2 opțiuni: moarte sau exilul pe gheața fragilă ce acoperă apa care trece prin Gotham. Replica lui: Death by exile, duce ironia spre comic, fiindcă sentința ordonată vine să dea o falsă speranță, pe care, 2 secunde mai târziu, o calcă în picioare.

The Dark Knight Rises este un film învăluit într-un realism debordant, în care ideea de erou devine ceva palpabil, iar victoria este completă doar atunci când este implinită atât în plan fizic, cât și psihic.Așteptarea noastră a fost răsplătită din plin!
Views: 19690 | Added by: Muşatinu | Tags: tutorials, инструкций, Contest, конкурса, uCoz | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
[Raporteaza]
Name *
Email (will not be published) (required)
website
Code *: